Jun 11, 2013

Posted by in Declarăţii | 0 Comments

Redundanţa şi puii de o zi

Redundanţa şi puii de o zi

pui de o zi

Mă gândeam deunăzi, de ce unele lucruri ne irită şi de ce altele ne plac până la obsesie …

Ştiu că resorturile sunt de la pur organice – de gust, de ureche muzicală sau nu, la resorturi neurologice — acelea pe care le tot dovedesc specialiştii germani, chinezi sau americani sau psihologice, dovedite de la simţul comun până la savanţi, în viaţa de zi cu zi şi înţelepciunea populara sau studii cu finanţări de valoare mare, desfăşurate în timp şi cu implicări umane importante.

Ştiu de asemenea că există oameni pe care nu îi interesează de ce le place sau nu le place ceva, de ce sunt atraşi de anumite persoane şi pe altele le ocolesc sau chiar le resping cu tărie, de ce au chef să facă anumite treburi şi la altele nici nu vor să se gândească.

Pe alţii îi preocupă şi vor să ştie mai multe despre ei, despre cum aleg să aleagă.

Îmi place să am relaţii calde şi apropiate cu oameni drăguţi – nimic mai banal – oameni drăguţi sunt la tot pasul. Îi întălneşti, faci pasul spre prietenie, te vezi, împărtăşeşti, bei, mănânci, dansezi, povesteşti. Povesteşti, povesteşti şi iar povesteşti şi la un moment dat, dacă nu se lasă o distanţă, poveştile ajung să se repete – Pe Facebook, la telefon, la întâlniri, pe Watsapp. Să nu mai adaug şi prietenii comuni de la care veştile pot ajunge înainte de a le spune proprietarul de drept al acestora. Care este momentul în care ne ajunge din urmă redundanţa ? Păi cred că este clipa în care subiectele sunt aceleaşi: aventurile copiilor, ce se mai întămplă pe la birou, cum a fost în concediu. Redundanţa asta ne ajunge din urmă, mai ales atunci când de fapt nu petrecem timp împreună cu oamenii drăguţi din viaţa noastră, ci ne auzim / întălnim doar sa povestim ce a mai făcut fiecare.

Îmi iubesc prietenii şi pe toţi oamenii drăguţi din viaţa mea, dar ajung să realizez că îi plictisesc cu acelaşi tip de poveste – ce au făcut copii mei, ce au spus copii mei … Ştiu ca le place cum povestesc, ştiu că le plac subiectul şi subiecţii, dar nu mă pot abţine să nu constat că trebuie să îmi variez temele de discuţie.

Reuşeşc să mai petrec timp şi să facem lucruri împreună doar cu două dintre cuplurile de prieteni. Prieteni care nu au copii … Culmea sau nu ?!

Pe de altă parte, mă gândesc că şi sunetul scos de puii de o zi ajunge să te enerveze, dacă eşti expus repetat la el …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acceptăm doar comentariile băieților dăștepți (ok, și fetelor din aceeași categorie) *