Nov 4, 2014

Posted by in Canada mea, Featured | 9 Comments

Ingineru’ si colegiul

Ingineru’ si colegiul

Ingineru’ si colegiul Ahuntsic

Omu’ meu e inginer. Pardon, a fost ! A fost inginer in constructii, in Romania. Punct si de la capat. Cam asta trebuie sa faci cand ai o profesie cu ordin. Tragi aer in piept, iti stabilesti tinta si pleci la drum. Te uiti in urma doar dupa experienta, desi, vor fi unele locuri unde nu va conta. Pentru al meu, toata experienta lui de inginer din Romania a contat. Deocamdata. Nu am ajuns inca la capitolul job. La capitolul job se spune ca e de luat in seama doar « experienta Canadiana ». Asta e ca atunci cand esti tanar student, cauti de lucru si se cere « cu experienta ». De undeva trebuie sa incepi. Dar, depinde mult ce iti doresti. El isi doreste sa fie ce-a fost. A inteles ca altfel, esti frunza in vanturile Montrealului. Si sunt ceva vanturile astea, ba la stanga ba la dreapta, ba-ndarat … Nu-i bine sa fii frunza-n vant si basta.

El are un scop si asta va doresc si voua. Pentru el, vantul e doar un zgomot sau o unealta.

Eram la inceput, inca ne cautam mobila printre cunostinte. Romanii nu arunca mobila, o pastreaza pentru unii de-ai lor. Si nici nu o vand. Noi am primit TOATA mobila din casa de la romani care NU NE CUNOSTEAU, dar aflasera de noi. Deci luand sotul meu mobila de la niste romani draguti, l-au intrebat cu ce se ocupa si au conversat, cu rost, despre un colegiu care are rezultate bune pe domeniul lui. Da, colegiu. Nu radeti. Omu’ a facut facultate, iar acum e la curs intensiv pentru adulti la un colegiu. Aici, cu adevarat daca nu ai carte (a se citi scoala) nu ai parte. Dar, poti linistit sa dresezi un mop, sa mangai niste scaune si mese sau chiar sa cari mobila. Pana te « depanezi » cum se zice pe aici si cum veti ajunge sa ziceti si voi, care inca judecati sindromul Raducioiu, e ok sa faci orice munca. Pe termen lung insa, ai ocazia sa faci ce iti place – cel putin la nivel de scoala, pentru ca la job-uri inca nu am ajuns.

Revenim, donc :). A fost omu’ la Seance, s-a intrerupt lumina, nu a aflat mare lucru, dar i-a suras ideea. A insistat, a mai mers la un Seance, si-a pregatit actele si a actionat « putin » romaneste. L-a intrebat pe cel responsabil cu inscrierile daca are sanse. I-a raspuns clar ca da, mai ales ca le-a spus si ca a dat TFI la Montreal si asteapta rezultatul . A venit si e-mail-ul in care il anuntau ca trebuie sa dea test de limba, intre timp a avut rezultatul neoficial de la TFI, apoi a venit posta … cu cel oficial. In fine, niscaiva aventuri. Cert e ca se da examen de limba oriunde vrei tu sa urmezi o scoala. Daca vrei sa ai o tidula care sa-ti poata folosi inclusiv la job, dai 100 de dolari si  testul asta. Or fi altele si mai bune, noi, insa de asta stim, cu asta defilam.

Colegiul este unul renumit pe constructii civile, care se lauda cum ca au rata mare de angajare. Cursul pe care il face este de Inspector in constructii cumva, dureaza 5 luni si e intensiv – 5 zile din 7, muulte ore si laboratoare in fiecare zi, plus de invatat acasa.

Referitor la ordinul inginerilor e alta poveste si o voi spune daca va fi cineva interesat.

 

Ce mai face sotul meu. Pai isi face timp si pentru noi, minunatii … martea si joia face francizare la timp partial – seara, sambata merge la un curs de antreprenoriat, iar duminica face o treaba pentru 10 dolari pe ora (asta ramane-ntre noi  🙂 ).

 

Sfat : nu te grabi si cauta cea mai buna varianta. Daca vrei scoala, eu imi scot palaria, vei gasi foarte multe optiuni de a-ti atinge telul. Important, din punctul meu de vedere este sa stii ce vrei.

 

  1. Buna Anca,

    Multumim pentru ca ne impartasesti cate un pic din experientele voastre canadiene, iti citesc cu drag blogul.

    Dar tu ce specilaizare ai? Tu ce vrei sa faci pe mai departe?

    • Ioana, buna sa-ti fie inima. Imi e drag sa va scriu. Despre mine zice blogul destule :), cerceteaza. Vremea mea inca nu a venit…dupa francizarea care sper sa imi scoata engleza din cap :))) Daca va va interesa, o sa va povestesc despre … Sa-mi zici … Pupici cu drag. Merci ca ai trecut pe aici si ai lasat vorbe frumoase.

  2. Super relatare, și soțul meu este tot inginer constructor cu experienta în Ro. Interesant și bine de stiu informațiile furnizate. Spor în toate.

    • Multumesc ca ai trecut pe aici Gabi. Din fericire, lucrurile in Montreal se intampla destul de lent, asa incat apuc si eu sa mai dezvalui cate ceva :))) Vezi e un paradox – lucrurile se intampla lent, dar noi totusi nu avem timp. Cred ca e chestiune de mentalitate si de asteptari. Noi romanii suntem obisnuiti “sa facem totul” vorba raposatului. Te pup si te mai astept.

  3. Interesant blogul…interesante relatari….continua sa scrii despre experienta voastra….
    Noi suntem la dosarul 2 …deci in curand venim dupa voi….
    O seara buna (pardon) o zi buna , ca doar la noi este seara (18.25)

    • Draga Catalin, viata e interesanta, vrei nu vrei … Multumesc ca apreciezi relatarile, mi-ar placea sa fie mai multe, dar deh “prioritizam” scriitura cu valurile de intamplari de pe aici. Eu, de maine, incep francizarea la timp plin, asa ca … sper sa am ce sa povestesc. De fel, viata mi-a oferit tot timpul ceva de povestit, asa ca asteptati-va :))) Cu bine si multa bafta cu dosarul. La Montreal veniti ?

      • La Montreal (sau in zona MontreaL) venim….cred….nu avem pe nimeni in Canada….dar poate vom gasii si noi pana la urma pe cine sa ne ajute in primele zile….macar cu sfaturi si tot sunt bune…..

        • Catalin, si noi si toti romanii pe care ii cunosc, am fost ajutati. Cauta-ma pe FB si putem dezvolta subiectul cu drag.

  4. Bună Ancuța,
    Am frunzărit cu plăcere ce ai mai avut tu de povestit pe aici pe blog. Știi cum e și ce fiori plăcuți îți dă să citești astfel de povești când aștepți viza. Vreau să-ți mulțumesc pentru toate și mai ales pentru acest articol, care pentru mine e direct la țintă. Și eu și soțul suntem ingineri constructori. Am tot luat în calcul ideea unei reorientări profesionale… dar vorba soțului tău… noi suntem constructori, nu frunze în vânt. Ne place ce facem, suntem buni la treaba asta și e păcat de atâta școală făcută, atâtea clădiri gândite și ridicate, atâta experiență și pasiune. E și nasol, că-i greu, stresant, o grămadă de responasbilități… dar pentru asta ne-am pregătit și ne pregătim o viață… dacă nu noi, atunci cine? Deci asta o să facem. Iar cursul de inspector despre care povestești e fain de tot, jos pălăria! Spune-mi mai multe: cum e? îi place omului tău? cum i se pare nivelul? cât îi e de greu să asimileze sitemul de gândire nou, avându-l pe cel românesc în cap? cum sunt colegii? i se pare că înavță chestii cu adevărat utile, sau e apă de ploaie? cât costă și cum îl finanțați? pur-și simplu v-ați permis, sau are pret și-bourse? e rezonabil cu pret-și-bourse? Cu ordinul inginerilor cum merge? Eu am tot cochetat cu ei, le-am mai scris să-i întreb una-alta, m-am mai lămurit… dar m-am și dezumflat când am văzut taxa de procesare… parcă m-aș înhăma la ea când știu că am un venit relativ ok acolo, nu-mi vine să dau din banii strânși pentru primele luni. Bravo încă o dată soțului tău… mi-e drag că-i place școala și mie mi-e dor de școală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acceptăm doar comentariile băieților dăștepți (ok, și fetelor din aceeași categorie) *