Aug 9, 2014

Posted by in Canada mea | 2 Comments

In zbor spre Montreal

Primul pas – Aeroportul Otopeni – Chek-in – ne-am asezat frumos la coada de la BA unde ne-au eliberat Boarding Pass-urile pentru a putea urca in prima aeronava, dar si pentru cea de-a doua in care urcam de la Londra, dupa 8 ore de escala. Ne-am incadrat ok cu cele 13 bagaje de cala, astfel ca nu am avut costuri suplimentare.

Am urcat la bordul avionului 737 – personalul doamne si domni foarte simpatici si saritori. Avand carucior de copil, dar si scoica pentru masina, am mers cu ele pana la usa avionului, unde au fost preluate pentru a ni se da, la fel, la iesirea din aeronava la prima oprire – Londra. Am decolat just in time. Ne-a fost servit micul dejun, destul de eatabal – cum ar spune un bun prieten. Turbulente nu am avut si nici alte evenimente deosebite.

La Londra am nimerit in Terminalul 5 – imens. Desi am vazut cateva familii de romani care stationau, noi ne-am gandit sa exploram putin si chiar sa iesim de pe aeroport. Vazandu-ne usor nesiguri, un domn imbracat in mov, care lucra pe aeroport, ne-a dat binete si s-a oferit sa ne ajute sa ne dumirim. Cautam un loc unde sa ne lasam bagajele de mana ca sa putem explora linistiti. Undeva la un parter am gasit locul – cost 10 lire pentru un bagaj, asa ca ne-am lasat pagubasi, preferand sa folosim banutii pentru ceva de mancare si apa. Am gasit putin aer liber, undeva intre cladirile terminalului, unde tronau niste roabe si multi angajati ieseau sa fumeze sau sa ia o gustare. Copii au alergat prin preajma, am mancat cate-o gustare, am baut cate-un suc pana cand ne-am  plictisit si am vrut un alt decor. Aici incepe aventura. Stiam ca in terminal exista un loc de joaca pentru copii, dar nu stiam unde, asa ca am intrebat. Am constatat ca trebuie sa trecem de portile de securitate ca sa ajungem in locul de joaca. Ne-am asezat din nou la rand, am prezentat boarding pass-urile. Ne-au intors inapoi pentru ca nu erau validate de BA. Am cautat iar pe cineva care sa ne ajute si care sa ne valideze ca sa putem intra. Am gasit un domn care a facut asta, fara sa ne cheme la ghiseu, dar in schimb s-a deplasat la noi ca sa verifice pasapoartele cu fetele. Hai iar la coada, de data asta a fost ok. Dupa ce am trecut de verificarea boarding-pass-urilor era rost de alte cozi – la verificarea bagajelor. Iar descaltarea, care aveam chestii metalice, iar scoaterea tuturor electronicelor, iar vraiste in bagaj. Am avut niste cadouri pentru copii – seturi de facut baloane, sigilate, evident. Ofiterul de securitate care ne-a verificat a fost nevoit sa respecte legea si sa-mi ia butelcutele care erau de 148 ml. Paranteza – regula este ca poti avea recipiente doar sub 100 ml. Aceasta regula era bine daca se respecta si in aeroportul Otopeni, pentru ca in felul asta nu mai iroseam cadoutele – le puteam lasa insotitorilor, daca am fi fost atentionati.

Am ajuns si la locul de joaca la poarta 7, unde copii se puteau juca daca erau dotati cu sosete. In caz contrar, se cauta cel mai apropiat magazin. Tot acolo era un banc de incarcare cu prize de tip european si englezesc (cu trei picioare) unde ne-am incarcat Ipad-uri si telefoane mobile.

Zborurile si portile de imbarcare erau afisate pe tabele mari care erau peste tot si in plus se si anunta vocal.

Am urmarit si la un moment dat s-a afisat ca trebuie sa ajungem in zona B, foarte bine marcata de indicatoare, unde se ajungea cu un tren de tranzit care avea 3 statii – zona A, unde se afla locul de joaca, zona B si zona C. Am ajuns la tren, ne-am urcat si urma sa coboram la prima. Ce nu am inteles a fost pe ce parte se vor deschide usile si am deranjat un grup de italieni care exclamau de zor Donna mia. Am ajuns in zona B unde am asteptat din nou sa se anunte poarta de imbarcare. Atunci cand s-a anuntat ne-am infiintat acolo. S-a anuntat inceperea imbarcarii pentru familiile cu copii, persoanele cu dizabilitati si persoanele in varsta. Am trecut de verificarea pasapoartelor si a boarding pass-urilor si am dorit sa coboram un etaj cu liftul care nu mai catadicsea sa vina. Foarte amabil, un domn din partea personalului, a coborat pe scari si s-a intors cu liftul. In sfarsit, lasam caruciorul si scoica lui praslea si ne urcam in mareata aeronava 777. Fata de primul zbor, pana la Londra, acesta se anunta mult mai confortabil – scaune mai mari, spatiu putin mai mare pentru picioare, loc special pentru somnul bebelusului, dar care putea fi folosit doar pe perioada cat nu trebuiau purtate centurile de siguranta. Desi ne asteptam sa ne inaltam destul de repede, o neprevazuta a avut loc, astfel ca zborul a fost intarziat cu 2 ore si jumatate. Eram tinuti la curent de catre capitan, care ne-a comunicat ca de la bordul avionului au trebuit sa coboare cateva persoane si ca trebuie sa le caute bagajele. In fine, am plecat de pe pista. Dupa ceva vreme ne-a fost servita un fel de cina cu paste cu sos pesto sau pui curry, apoi somn. Ne-am trezit cand capitanul anunta ca mai avem 20 minute pana la aterizare. Apropos de diferenta dintre avioane, daca la 737 am simtit decolarea si aterizarea, la 777 totul e mult mai lin si mai stabil. Am aterizat pe Trudeau Montreal si cand eram gata sa ne pornim pe culoarul avionului spre iesire, cu bagaje in spate si copii agatati, am fost rugati sa ne asezam pentru ca un echipaj medical trebuie sa urce ca sa scoata niste pasageri bolnavi. S-a intamplat si asta. Am iesit si am asteptat sa ni se dea caruciorul si scoica bebelusului ca sa ne putem indrepta spre formalitati.

Alaturi de noi asteptau si alte familii cu copii in brate. Ne-am asezat intr-un sir delimitat cu benzi, unde un domn care saluta bilingv pentru ca mai apoi sa continue conversatia in limba in care i-ai raspuns, ne ghidona catre ghiseele care se eliberau. Ca sa nu ne bulucim, domne. Relaxat tare era omul. La control pasapoarte ne-a strigat pe fiecare sa ne vada chipurile. Cand am ajuns la banda de bagaje nu mai era nicio inghesuiala si gentile noastre se invarteau solitare. Ne-am servit cu doua carucioare de bagaje, le-am incarcat si hai spre zona unde trebuiau sa ajunga cei care emigreaza. Stiam ca pe Trudeau lucreaza un roman si nu mare ne-a fost mirarea sa vorbim romaneste chiar din primele minute. Era deja maine. Desi trebuia sa ajungem in aceeasi zi in Montreal, datorita intarzierii am ajuns pe 24, trecut de miezul noptii. Am predat actele la un ghiseu, le-am dat copiilor Ipad-urile sa se joace, am intrat in vorba si cu alti romani care fusesera cu noi in avion si am asteptat sa fim chemati. Ne-am conectat la wi-fi-ul gratuit pentru 45 min. Si ne-am sunat parintii. Cu actele parea sa mearga destul de repede dupa cum se golea sala de asteptare. Am reusit sa trecem cu bine de prima intalnire cu autoritatile si am iesit sa ne intalnim prietenii si sa mergem la ei acasa, impreuna cu cele 13 genti de cala si cateva de mana.

  1. Mircea Cozma says:

    Frumoasa relatarea. Cum a fost cu bebe cand s-a presurizat avionul?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acceptăm doar comentariile băieților dăștepți (ok, și fetelor din aceeași categorie) *